Potrivit sursei citate, reprezentanții hipermarketului au sunat la numărul de urgență 112, în jurul orei 10.45, și au anunțat că într-un sac de cartofi a fost găsit un obiect care seamană cu o grenadă.
La fața locului a fost trimisă o echipă de pirotehniști de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Ialomița, care a stabilit că este vorba despre o grenadă defensivă, fără focos, din Primul Război Mondial.
„Cel mai probabil grenada a fost găsită în pământ și confundată cu un cartof, în condiițile în care se află într-o stare avansată de degradare”, au declarat, pentru MEDIAFAX, oficiali de la IGSU.